Fie ca se manifesta în mod izolat, ca simptom predominant, fie ca apare însotita de alte tulburari emotionale, anxietatea este o trasatura-cheie a majoritatii bolilor psihice, iar identificarea acesteia constituie un demers diagnostic familiar clinicienilor. Ca simptom, anxietatea poate fi o reactie emotionala „normala”, în masura în care este determinata de circumstante situationale adecvate, respectiv de prezenta obiectiva a unui pericol, amenintare, frustrare etc. Caracterul de anormalitate apare atunci când intensitatea ei este inadecvata, disproportionata în raport cu pericolul real, când se manifesta în situatii total inadecvate (care, în genere, nu produc teama) sau atunci când aspectele calitative ale trairii subiective sunt atipice. Pentru stabilirea liniei de demarcatie între anxietatea normala si anxietatea patologica, este nevoie de evaluarea obiectiva nu numai a severitatii tulburarilor, ci si a contextului în care apar, a caracterului lor acut sau cronic, a factorilor care determina variatii de intensitate, a gradului de toleranta al individului fata de tulburarile emotionale.